Guta este o artrita microcristalină care afectează în special bărbații, dar și femeile după menopauză.
Tabloul clinic este caracteristic și constă în atacuri de artrită cu durere, tumefiere și roșeață locală. Pacienții descriu o durere de intensitate foarte mare la nivelul articulației, iar atingerea tegumentului din jurul articulației (de exemplu cu haina sau cearceaful) poate fi insuportabilă. Atacul de gută apare caracteristic la nivelul articulației metatarsofalangiane I (degetul mare de la picior), dar poate interesa și alte articulații, precum genunchiul, glezna, articulațiile piciorului, cotul sau mâna.
Cauza o reprezintă acumularea cristalelor de urat monosodic în articulație ce declanșează un important proces inflamator local – artrita gutoasă. Guta reflectă o tulburare de metabolism a corpului care interesează acidul uric. Acidul uric este produsul final de degradare al unor proteine numite purine; el poate deveni excesiv în organism atunci când eliminarea lui este alterată (de exemplu în insuficiența renală) sau atunci când există un consum exagerat de alimente care conțin purine. Alimente bogate în purine includ carnea (în special cea roșie, viscerele, vânatul), fructele de mare, alcoolul (în special berea) sau băuturile bogate in frunctoză.
Netratată, guta evoluează cu episoade recurente de artrită, a căror severitate crește în timp și provoacă distrugeri articulare. Pacienții pot dezvolta depozite de cristale de acid uric, numite tofi, care pot fi localizați în jurul articulațiilor sau la nivelul urechilor. O altă complicație o constituie formarea litiazei renale care poate agrava o insuficiență renală preexistentă.
Evaluarea unui pacient cu gută trebuie să includă anamneza bolilor asociate, a medicațiilor pacientului (care pot de asemenea influența uricemia), a istoricului de guta în familie dar și analiza lichidului sinovial, analize de laborator și imagistică. Diagnosticul se stabilește prin demonstratea prezenței cristalelor de urat monosodic în lichidul articular sau prin coroborarea datelor clinice cu cele de laborator și imagistice.
Tratamentul cuprinde tratamentul atacului acut și tratamentul de prevenție al atacurilor ulterioare. Tratamentul urmărește scăderea nivelului de acid uric la valori <6mg/dl‚ respectiv <5mg/dl în cazul pacienților cu tofi. Se impune monitorizarea eficienței tratamentului hipouricemiant, care se administrează de durată.
