Demenţa

Vârsta de 65 ani crește riscul de a face o tulburare numită demență. De asemenea aceasta boală este posibilă după un accident vascular cerebral (AVC).

Demența este o tulburare care implică deteriorarea structurilor creierului și ale funcțiilor psihologice, implicit. În ceea ce privește deteriorarea cognitivă-psihică există mai multe metode de evaluare a stadiului: normal, sau începutul/debutul și progresia unei demențe, ori un stadiu mai avansat.

Instrumentele pe care le folosim ca metode de screening (pentru depistare) și stabilire a intensității sunt:

– Testul Ceasului

– MMSE (Mini Mental State Examination)

– MOCA (Montreal Cognitive Assessment Test) – o metoda de psihodiagnostic mai sensibilă (fină) decât MMSE mai ales în stadii incipiente.

Depistată la timp și tratată corespunzător, progresia unei demențe poate fi încetinită considerabil și implicit calitatea vieții persoanei este mai mare.

Mai jos este un test de screening al unei paciente, cu Testul Ceasului. Sarcina era una simplă: să deseneze un chenar de ceas, să pună numerele pe ceas, iar apoi manoșele la ora 11:50. Din cauza dezintegrării funcțiilor psihice din demență, această sarcină a fost realizată ca în exemplul de mai jos, din a doua repetare. Diagnosticul prezumtiv (inițial, pe baza căruia s-a făcut trimiterea) a fost de depresie.