Sindromul de apnee obstructivă în somn

Sforăiți? Vă treziți cu lipsă de aer? Sunteți obosit, somnolent, anxios și lipsit de energie pe parcursul zilei? Este posibil să suferiți de sindrom de apnee de somn de tip obstructiv.

Sindromul de apnee obstructivă în somn reprezintă una din cele mai comune patologii respiratorii cronice, cu implicații cardio-vasculare, endocrinologice, metabolice și psiho-comportamentale importante.

Etapa diagnostică include: aprecierea riscului clinic prin evaluarea clinică și aplicarea chestionarelor specifice, efectuarea poligrafiei cardio-respiratorii în regim ambulator prin purtarea pe parcursul nopții a unui aparat de dimensiunea unui telefon mobil și a unui pulsoximetru care vor înregistra evenimentele respiratorii precum și nivelul saturației în oxigen în timpul somnului.

Etapa terapeutică include titrare nocturnă în regim auto-CPAP în cadrul clinicii şi recomandare de tratament la domiciliu, după confirmarea diagnosticului. Colaborarea cu medicii neurologi, cardiologi, ORL și endocrinologi oferă o abordare multidisciplinară eficientă.