Sinuciderea este o problemă de sănătate publică intens mediatizată în societatea contemporană. Ea reprezintă un act de abandon, prin care persoana renunţă la cel mai preţios dintre toate bunurile sale. Ceea ce este comun tuturor formelor posibile ale renunţării supreme este că actul prin care se realizează sfârşitul este săvârşit în cunoştiinţă de cauză, că victima, în momentul în care acţionează, ştie ce trebuie să rezulte din fapta sa şi care a fost motivul.
Cauzele care determină această acţiune sunt şi acum subiect de dezbatere la nivel mondial, fiind elaborate trei modele care au încercat să le explice:
– Modelul medical, care încearcă să găsească o explicaţie de tip cauză-efect între tulburările psihopatologice şi apariţia comportamentului suicidar
– Modelul psihologic, care caută explicaţia în tipul de relaţii interpersonale.
– Modelul bio-psiho-social, care încearcă să explice tulburările psihice, pornind de la cele de natură genetică, la care se adaugă factorii psihologici şi cei sociali.
În ultimii ani a devenit din ce în ce mai evident faptul că persoanele care comit suicid, sau tentative de suicid, provin adesea din familii cu antecedente de comportament suicidar. S-a ajuns la concluzia că preocupările suicidare reprezintă o trăsătură morbidă şi constantă de personalitate, care se accentuează în prezenţa unor tulburări psihice (cum ar fi depresia sau schizofrenia) şi care persistă după remiterea bolii, iar studii de genetică moleculară au demonstrat existenţa unei predispoziţii genetice a comportamentului suicidar, în legătură cu o posibilă transmitere poligenica (1,2,3).
Studiile au arătat că peste 90% dintre persoanele care au comis suicid au cel puţin o afecţiune psihiatrică, cea mai frecventă fiind deresia majoră sau depresia bipolară, iar abuzul de alcool sau alte substanţe se află pe locul doi. Persoanele cu alte afecţiuni, cum ar fi schizofrenia, anorexia şi tulburările anxioase au de asemenea nivele ridicate de suicid în comparaţie cu persoanele sănătoase de aceeaşi vârstă. Predomină şi tulburările de personalitate, cum ar fi cea borderline sau antisocială. Pe lângă afecţiunile psihiatrice cunoscute, un factor confirmat este istoricul de tentative de suicid sau pregătiri pentru aceste tentative (4,5).
Suicidul şi tentativele suicidare se pot întâlni de la copii până la vârstnici. Din această cauză, depistarea precoce şi prevenţia sunt deosebit de importante.
Prevenţia primară se poate realiza în orice cabinet medical şi se adresează persoanelor care exprimă gânduri de autovătămare, în absenţa unor tentative anterioare de suicid. Aceşti pacienţi trebuie orientaţi către cabinetele specialiştilor în sănătate mintală în vederea evaluării şi tratamentului de specialitate.
Prevenţia secundară se adresează persoanelor care au avut tentative de suicid sau care prezintă comportamente de risc (dependenţă de alcool, droguri, etc.), persoane care s-au aflat sau se află în continuare în evidenţele cabinetelor de psihiatrie. Aceşti pacienţi necesită revelauare/reorganizarea terapiei în funcţie de nevoile actuale.
Tratamentul constă în atidepresive, timostabilizatoare şi anxiolitice. Pe lângă tratamentul medicamentos, psihoterapia este de asemenea foarte importantă, precum şi tratamentul bolilor somatice pe fondul cărora pot apare decompensări ale afecţiunilor psihice.
Bibliografie :
- Du LS, Bakish D, Lapierre YD, Ravindran AV, Hrdina PR. Association of polymorphism of serotonin 2A receptor gene with suicidal ideation in major depressive disorder. American Journal of Medical Genetics 2000; 96:56-60
- Marusic A, Farmer A. Genetic risck factors as possible causes of the variation in European suicide rates. British Journal of Psychiatry 2001; 179: 194-196
- Savitz JB, Cupido CL, Ramesar RS. Trends in Suicidology: Personality as an Endophenotype for Molecular Genetic Investigations. PLoS Medecine; 3(5). mai 2006
- Gustavo T. Dissecting the suicide phenotype: the role of impulsive-aggressive behaviours. Journal of Psychiatry and Neuroscience 2005 Nov; 30(6):398-408
- van Heeringer K, Audenaert K, Laere Van K, Dumont F, Slegers G, Mertens J. Prefrontal 5-HT2A receptor binding index, hopelessness and personality characteristics in attempted suicide. Journal of Affective Disorders 2003; 74:149-158
