MEDICI

Dr. Jecan Alexandru

Specializare

Medic Specialist

Dr. Alexandru Jecan este medic specialist Ortopedie-Traumatologie, absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și doctorand în cadrul aceleiași universități, unde desfășoară și activitate didactică universitară.

Și-a desfășurat pregătirea în rezidențiat în cadrul Clinicii de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Formarea sa include stagii internaționale în Franța, cu interes particular pentru chirurgia mâinii și a membrului superior. A efectuat un stagiu la Hospices Civils de Lyon – Hôpital Edouard Herriot, sub coordonarea Prof. Aram Gazarian, dedicat chirurgiei mâinii și membrului superior, precum și un stagiu la Clinique Ambroise Paré din Thionville, axat pe protezarea și artroscopia șoldului, genunchiului și umărului.

Pregătirea sa este completată de participarea la cursuri internaționale în domeniul chirurgiei mâinii și membrului superior, inclusiv formare în chirurgia membrului superior asistată ecografic la IRCAD Strasbourg University.

Activitatea medicală a Dr. Alexandru Jecan este orientată către diagnosticul și tratamentul modern al afecțiunilor musculo-scheletale, cu accent pe restabilirea funcției, reducerea durerii și reintegrarea pacientului în activitățile cotidiene, profesionale sau sportive.

Abordarea sa se bazează pe evaluarea atentă a fiecărui caz, explicarea clară a opțiunilor terapeutice și alegerea unui plan de tratament personalizat, adaptat nevoilor fiecărui pacient.

Interesele sale profesionale includ:

• Chirurgia mâinii și a membrului superior

• Patologia compresivă și fibroproliferativă a mâinii: sindromul de tunel carpian, compresia nervului ulnar, degetul în resort și boala Dupuytren

• Diagnosticul și tratamentul rizartrozei, prin tehnici conservatoare, minim invazive și chirurgicale

• Protezarea și artroscopia articulațiilor mari: șold, genunchi și umăr

• Traumatologia sportivă

• Infiltrații ghidate ecografic în patologia articulară și periarticulară, inclusiv cu corticosteroid, PRP și acid hialuronic

PROGRAMARE ONLINE

Dr. Jecan Alexandru

Pachetul minimal de servicii