MEDICI

Asist. Univ. Dr. Oltean Dan Daniel

Specializare

Medic Specialist

Dr. Oltean-Dan Daniel este medic specialist Ortopedie-Traumatologie, fiind absolvent al Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, promoția 2015. Pregătirea pe perioada rezidențiatului a efectuat-o în specialitatea Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Din anul 2017 este Asistent Universitar la Disciplina de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Universității de Medicină si Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, unde este responsabil de coordonarea stagiilor clinice pentru studenții la Medicină din anul IV de la liniile română, engleză și franceză.

În anul 2020 a obținut titlul de Doctor în Medicină, susținând teza cu titlul: Cercetări clinice și experimentale privind osteointegrarea implanturilor intramedulare moderne acoperite cu biomateriale multisubstituite. Este într-o permanentă formare profesională, participând la congrese si cursuri postuniversitare naționale și internaționale în domeniul ortopediei, traumatologiei, biomaterialelor și reabilitare medicală. Activitatea de cercetare s-a concretizat prin publicarea a 20 de articole în jurnale de specialitate și peste 25 de lucrări în rezumat, susținute la congresele și conferințele de specialitate, pentru care a obținut multiple premii.

 

În cadrul Centrului Medico Chirurgical Interservisan, efectuează:

  •  Consultații de Ortopedie-Traumatologie (pacienți adulți)
  •  Intervenții chirurgicale clasice
  •  Intervenții chirurgicale minim-invazice și artroscopice
  •  Infiltrații intra-articulare
  •  Imobilizări ale membrelor/ Îndepărtarea aparatelor gipsate
  •  Toaleta și pansamentul plăgilor, suprimarea firelor de sutură post-intervenții ortopedice

PROGRAMARE ONLINE

Asist. Univ. Dr. Oltean Dan Daniel

Pachetul minimal de servicii